Spania. Masca de protecție devine obligatorie în toate locurile publice, indiferent dacă se poate păstra sau nu distanțarea fizică față de alte persoane. Până acum, această măsură era lăsată la latitudinea autorităților regionale.

Prin legea publicată astăzi în Buletinul Oficial al Statului, asigurarea distanțării nu mai este condiția în absența căreia se impune purtarea măștii de protecție. Actul normativ arată că “persoanele cu vârsta de peste 6 ani au obligația de a purta masca pe străzi, în spațiile deschise și în orice spațiu închis de utilitate publică”.

Până acum, măștile erau obligatorii în public doar când nu era posibilă menținerea distanței de cel puțin 1,5 metri între persoane. 

Excepție de la regulă fac persoanele care suferă de probleme respiratorii și afecțiuni medicale asociate sau persoane cu dizabilități, care nu ar putea să își dea singure jos masca de pe față. De asemenea, exercițiile fizice în spații publice, dar și activitățile incompatibile cu utilizarea măștii, se pot realiza fără purtarea acestui obiect de protecție.

Cei care nu vor respecta noua măsură riscă să fie amendați cu până la 100 de euro. Noua lege va rămâne în vigoare “până ce guvernul va declara sfârșitul crizei create de Covid-19, decizie bazată pe rațiune și dovezi științifice.”

Sursa: El Pais