Alegeri parlamentare în Rusia. Partidul Rusia Unită, care îl susține pe președintele Vladimir Putin, a câștigat scrutinul, conform rezultatelor preliminare și a unui exit-poll.

Partidul Rusia Unită, aflat la guvernare și care îl susține pe președintele Vladimir Putin, va câștiga alegerile parlamentare din Rusia, desfășurate pe parcursul a trei zile, potrivit rezultatelor preliminare și a unui exit-poll publicate duminică.

După numărarea a doar 9% din voturi la nivel național, Comisia electorală a anunțat că Rusia Unită a obținut 38,57% din voturi. Separat, un exit poll efectuat de INSOMAR și publicat de agenția de presă RIA preconizează că Rusia Unită va obține 45% din voturi. Rezultatele preliminare mai arată că Partidul Comunist se află pe locul al doilea, cu 25,17% din voturi, urmat de partidul naționalist LDPR, cu 9,6%.

Partidul Rusia Unită a obținut puțin peste 54% din voturi în 2016, în ultimele alegeri parlamentare. Între timp, popularitatea formațiunii s-a redus din cauza scăderii nivelului de trai.

Aliații criticului regimului de la Kremlinul, Alexei Navalnîi, în prezent încarcerat, au cerut alegătorilor să urmeze tactica de vot care constă în susținerea candidatului care are cele mai mari șanse să înfrângă Rusia Unită într-un district electoral.

Sursă: Reuters.

București. Concertul lui Armin van Buuren, programat să aibă loc pe 25 septembrie, a fost amânat cu un an, din cauza înmulțirii cazurilor Covid.

“Circumstanțele din lumea în care trăim se schimbă rapid. Din păcate, din cauza numărului în creștere de cazuri Covid-19 din București, organizatorii Sound of Bucharest, împreună cu Primăria Municipiului Bucureşti, au decis amânarea evenimentului pentru 24 septembrie 2022”, transmit organizatorii.

“România, eram atât de aproape să dansăm împreună la cel mai mare solo show al meu. Mi se frânge inima că în acest moment, din cauza situaţiei provocate de pandemie, nu avem altă opţiune decât să amânăm evenimentul pentru 24 septembrie 2022. Echipa mea a muncit neîncetat pentru a organiza un show extraordinar. (…) Vă promit că anul viitor veţi lua parte la un show memorabil. Până atunci, aveţi grijă de voi”, a scris Armin van Buuren pe Facebook.

Toate biletele cumpărate până acum pentru eveniment vor fi valabile și anul viitor.

Foto: Armin van Buuren Facebook

Franța își recheamă ambasadorii din SUA și Australia, în semn de protest față de acordul celor două țări de a semna un pact privind furnizarea de submarine nucleare. Acesta implică renunțarea la un acord anterior în acest sens, între Franța și Australia.

În declarația prin care a anunțat, vineri seară, protestul diplomatic,  ministrul francez de externe a precizat că decizia de retragere temporară a ambsadorilor a fost luată de președintele Emmanuel Macron. “Această decizie excepțională este justificată de gravitatea excepțională a anunțului făcut la 15 septembrie de Australia și Statele Unite”, a mai spus ministrul Jean-Yves Le Drian.

Decizia dlui Macron adâncește ruptura dintre SUA și Franța, în condițiile în care americanii au ținut secrete negocierile cu australienii, deși aceștia aveau deja un acord de furnizare cu Franța.

Rechemearea ambasadorului este considerat în codul diplomatic un mod sever de a protesta, folosit de obicei împotriva adversarilor, iar nu a prietenilor. De altfel ministrul francez de Externe a precizat că Franța consideră acțiunea americană ca fiind o încălcare gravă a încrederii și “un comportament inacceptabil între aliați și parteneri, ale cărui consecințe afectează chiar concepția pe care o avem despre alianța noastră”.

Sursă alternativă: BBC

Germania. Autoritățile au dejucat un atac terorist care urma să aibă loc într-o sinagogă din vestul țării, în timpul unei sărbători evreiești. Poliția a primit informații despre făptaș și despre locul și momentul alese.

Ministrul Afacerilor Interne din Regiunea Renania de Nord-Westfalia, Herbert Reul, a explicat că poliția a primit indicații despre faptul că un atac terorist islamist va avea loc la o sinagogă din orașul Hagen, în seara de miercuri, când credincioșii participă la slujbele dedicate sărbătorii Yom Kippur.

Publicațiile germane Bild și Der Spiegel au scris că autoritățile germane au fost alertate de către un serviciu de informații străin, însă nu au precizat cum au obținut informațiile. Ministrul Reul a mai spus că un tânăr sirian de 16 ani, principalul suspect, și trei persoane din anturajul acestuia, au fost arestați. Slujba de miercuri a fost anulată.

Incidentul de miercuri amintește de atentatul din 2019, când un islamist a omorât două persoane care participau la slujba de Iom Kippur, într-o sinagogă din Halle. Autorul a invocat atunci motive religioase, iar justiția germană l-a condamnat la închisoare pe viață.

Surse alternative: CNN, Deutsche Welle

Raed Arafat: STS a făcut aceeași aplicație ca la francezi. Decât să închidem localurile, mai bine condiționăm intrarea de certificatul Covid.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat la Digi24 că aplicația certificatului verde Covid dezvoltată de STS este aceeași ca și cea folosită de francezi. Totodată, acesta susține introducerea certificatului verde pentru organizarea nunților și accesul în localuri sau restaurante, acolo unde incidența de trei cazuri la mia de locuitori este depășită.

Principalele declarații:

  • Cel puțin în condiția în care avem o incidență de peste 3 la mie, în loc să închidem localurile, să se intre în aceste localuri pe baza acestui certificat. Asta e soluția pe care o folosesc mai multe țări. Este una dintre soluțiile care pot sprijini limitarea închiderii totale a acestor locații. În zonele în care incidența va fi peste 3 la mie cel puțin, foarte probabil certificatul verde va fi introdus pentru organizarea nunților;
  • Nu va fi nicio diferență, cei de la STS au explicat că aplicația este valabilă, poate să fie folosită, este aceeași folosită de francezi. Asta poate să fie la nivel de hotărâre de guvern, legea a fost emisă prin OUG care permite utilizarea certificatului în interiorul României;
  • Certificatul nu poate fi introdus pe decizii locale, este nevoie de hotărâre de guvern și depinde de anumite condiții de folosire;
  • Creșterea incidenței, mai ales cu varianta Delta care se transmite mult mai ușor, este foarte rapidă și foarte ușoară;
  • La acest moment ne apropiem de 700 de pacienți la ATI, sunt peste 900 de locuri, în creștere;
  • Avem medici obosiți, și este foarte de înțeles, acest val poate afecta un număr mai mare de persoane, totuși existența unui număr de persoane vaccinate, chiar dacă e mai mic decât restul țărilor europene, poate să conteze. Există riscul de a avea un număr mare de persoane în secțiile de ATI din cauza numărului mare de persoane nevaccinate;
  • Clar că țările care au reușit să vaccineze un procent mare, precum Danemarca, deja au luat măsuri pentru reducerea și chiar anularea restricțiilor. În restul țărilor unde procentul este mai mic, riscul valurilor noi este mai mare. Vaccinarea este soluția pentru reducerea riscului, pentru a ajunge la o conviețuire cu un virus care pare că nu va dispărea așa de repede;
  • Școlile înseamnă mișcare mai multă, posibilă transmitere mai multă. Dacă se respectă regulile care sunt stabilite, riscul va fi cât mai mic posibil. Dacă nu se respectă regulile, clar este posibil să avem în unele zone focare;
  • Este greu de spus cât și când va fi vârful acestui val. Clar că după școală s-ar putea să mai avem o creștere continuă. Acest lucru va depinde de modul în care acționăm noi ca persoane, respectând măsurile adoptate;
  • Ne pregătim pentru un așa zis cel mai rău scenariu, să ajungem din nou să avem nevoie de 1.600 de paturi la ATI, să activăm toate capacitățile secțiilor de terapie intensivă.

Haiti. Procurorul-șef al statului a cerut inculparea premierului în ancheta asasinării președintelui Jovenel Moise, din 7 iulie. Premierului i s-a interzis să părăsească țara.

Foto: Ariel Henry

Bedford Claude, procuror-șef al Parchetului din capitala Port-au-Prince, i-a cerut anterior actualului premier Ariel Henry să depună mărturie în dosar. Procurorul a susținut atunci că are informații despre o întâlnire între Henry și suspectul principal.

Procurorul din Port-au-Prince a declarat pentru CNN că discută cu magistrații posibile capete de acuzare.

Pe 7 iulie, un grup de persoane au atacat reședința privată a președintelui și l-au împușcat mortal. Poliția a identificat apoi 26 de suspecți, o parte dintre ei militari instruiți în trecut de SUA. 17 dintre aceștia au fost arestați, iar trei au murit în schimburi de focuri.

Jovenel Moise, un fost exportator de banane, a fost ales președinte în 2017. De atunci, s-a confruntat cu proteste de masă și cu acuzații de corupție, el însuși invocând lupta împotriva corupției pentru măsuri dure împotriva adversarilor săi.

Sursa: CNN.

Versiunea “Plaid” a Tesla Model S, cea mai puternică din această gamă, a stabilit un nou record pentru clasa vehiculelor electrice, pe circuitul de curse Nurburgring, din Germania. A depășit cu 11 secunde recordul deținut de Porsche Taycan Turbo.

Elon Musk a anunțat că versiunea Plaid a Modelului S a finalizat circuitul Nurburgring Nordschleife, de 20,8 km, în 7 minute și 30,9 secunde. Șeful Tesla a precizat că mașina nu a fost modificată. 

Vehiculul electric, care costă aproximativ 133 de mii de dolari, a bătut recordul stabilit în 2019 de un Porsche Taycan Turbo, cu 11 secunde. 

Tesla a publicat un videoclip din interiorul mașinii, în timpul celei de-a doua runde de circuit Nurburgring Nordschleife, pe care autovehiculul l-a finalizat în șapte minute și 35 de secunde. 

Musk a mai menționat că o versiune modificată a Tesla Model S Plaid va reveni pe circuitul german. Versiunea Plaid a mașinii are o mie de cai putere și este cea mai puternică din gama Model S. 

Începând din 1951 și până în prezent, circuitul Nurburgring din Germania a găzduit multe competiții importante, precum Marele Premiu al Germaniei, Marele Premiu al Europei sau FIA Formula 1. 

Sursă alternativă: Business Insider

Analiză Reuters. De pe urma finalei dintre Emma Răducanu și Leylah Fernandez a câștigat lumea tenisului: are acum o nouă generație de tinere talente, care sporește atractivitatea competițiilor feminine și inspiră viitoarele sportive.

O constantă a ultimelor două decenii pentru US Open, americana Serena Williams (39 de ani) s-a retras din cauza unei accidentări. A fost momentul în care organizatorii s-au temut că interesul pentru proba feminină va scădea drastic și că toată atenția se va muta pe proba de masculin, în care Novak Djokovic are șansa de a deveni primul tenismen care câștigă cele patru turnee de Mare Șlem într-un singur an, din ultimii 52 de ani.

Însă efectul a fost exact invers – imediat ce Leylah Fernandez a eliminat-o pe Naomi Osaka, care a declarat la finalul partidei că nu știe sigur când va reveni pe teren, iar a doua zi a fost eliminată și liderul mondial Ashleigh Barty, tenisul feminin a captat cu preponderență atenția publicului.

Reuters reface parcursul celor două finaliste, Emma Răducanu și Leylah Fernandez, născute în 2002, la doar două luni distanță una de cealaltă, și, care s-au remarcat prin stilul de joc neînfricat și exuberanța tinerească. 

În urmă cu 11 săptămâni, britanica Emma Răducanu dădea ultimele examene de la liceu, după care lua startul la Wimbledon, de pe poziția 338 în clasamentul mondial. Canadianca Leylah Fernandez a venit pe scena mare a tenisului anul trecut și a debutat la US Open de pe poziția 73 în clasament.

Agenția de știri scrie că nu doar Emma Răducanu a triumfat sâmbătă, ci întreaga lume a tenisului feminin, care a dat în ultimii 4 ani 17 câștigătoare diferite în turneele de Mare Șlem. La polul opus, în competițiile de masculin o singură finală a fost câștigată de alt sportiv în afară de Federer, Nadal sau Djokovic.

Bianca Andreescu, câștigătoare la US Open 2019 sau Iga Swiatek, învingătoare la Rolland Garros 2020, ori Naomi Osaka și Sofia Kenin sunt alte tinere talentate care au impresionat și care mai au mult de jucat. Iar listei i se poate adăuga și numele lui Coco Gauff, de doar 17 ani, care a obținut în scurta carieră victorii răsunătoare.

Steve Simon, directorul executiv al WTA, a declarat pentru Reuters că Emma și Leylah conduc ceea ce cu siguranță va fi o eră incredibilă pentru tenisul feminin. Finala aceasta pare a fi unul dintre cele mai interesante evenimente sportive ale anului, cu milioane de fani din întreaga lume inspirați de ceea ce au realizat cele două jucătoare”.

Publicația notează că deși analiștii sportivi sunt încă reținuți în a le prevesti un viitor la fel de strălucit precum parcursul Serenei Williams, Emmei și Leylei le-au crescut popularitatea și vizibilitatea, astfel încât pot obține sponsorizări sau înțelegeri avantajoase cu diferite companii. 

Analiștii de la Global Data au prognozat că Răducanu poate obține milioane de dolari, după ce a devenit prima britanică ce se impune într-un turneu major, după Virginia Wade în 1977. Pentru că are o mamă chineză și un tată român, experții consideră că ar putea deveni o imagine importantă și în aceste două țări, așa cum este Naomi Osaka în Japonia.

Analiza integrală pe Reuters

Marea Britanie. Activiștii de mediu și micii pescari declară o “stare de urgență” în zonele piscicole din sudul țării, din cauza pescuitului cu nave mari. Denunță un impact negativ asupra ecosistemului și mijloacelor de trai ale comunităților de pescari.

Greenpeace susține că populația de pește s-a redus drastic din cauza acțiunii navelor de pescuit cu plase, cunoscute drept “traulere”. Activiștii susțin că ecosistemul marin și mijloacele de trai ale micilor pescari sunt puse în pericol, în timp ce pescarii denunță o criză majoră de pește în Canalul Mânecii și în sudul Mării Nordului.

“Pescarii din zona sudică se plâng de faptul că nu mai au ce prinde. Cel mai adesea învinuiesc traulerele, care se mișcă extrem de rapid. Pentru micii pescari, nu mai rămâne nimic, pur și simplu nu pot concura cu aceste tipuri de vase”, a explicat Chris Thorne, de la Greenpeace.

Conform Sky News, în ultimii ani s-au înmulțit expedițiile traulerelor în apele sudice și estice, motiv pentru care Greenpeace promovează interzicerea lor pe o rază de 12 mile în jurul țărmului.

Un purtător de cuvânt al Departamentului britanic de Mediu a declarat că toate navele de pescuit din Regat sunt obligate să respecte toate reglementările în vigoare, inclusiv cele legate de durabilitate: “Le-am interzis deja navelor britanice și din UE să mai folosească metoda cu plase cu electroșocuri”.

Sursa: Sky News.

Sursa foto: Atosan | Dreamstime.com

Raed Arafat: Astăzi este prima dată, după câteva luni, când carantinăm localități. Am semnat ordinul de carantinare pentru șase localități din județul Satu Mare.

“Sunt câteva localități limitrofe care au depășit șase la mie și au obținut un punctaj mare după normele INSP și CJSU. Astăzi, cu avizul INSP, la propunerea DSP au propus carantinarea care va intra în vigoare de mâine în localitățile respective”, a anunțat Raed Arafat, șeful DSU.

Potrivit Ordinul nr. 7467/10.09.2021 se instituie carantină zonală pentru comunele Bixad, Călinești-Oaș, Gherța Mică, Turț, Batarci, Cămărzana și Târșolț. Măsura intră în vigoare începând cu data 12 septembrie ora 00.00 (noaptea de sâmbătă spre duminică) pentru o perioadă de 14 zile până în data de 25 septembrie ora 23.59.

Prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamás solicită responsabilitate din partea cetățenilor din zona carantinată și acțiuni de informare și prevenție și măsuri eficiente de punere în aplicare a Ordinului de carantinare desfășurate de efectivele Ministerului Afacerilor Interne în perioada de 14 zile ce urmează.