Teleorman. Un bărbat a decedat în urma unui accident rutier între două TIR-uri și o autocamionetă, în zona localității Vitănești (E70). Se circulă în coloană.

ISU Teleorman a intervenit în zona localității Vitănești (E70), în urma producerii unui accident rutier, în care au fost implicate trei vehicule (două autocamioane și o autocamionetă).

În urma impactului, un bărbat de aproximativ 60 de ani a rămas încarcerat. Acesta a fost extras în scurt timp și transportat de urgență la UPU Alexandria, unde, din nefericire, a decedat.

Conducătorii celor trei vehicule nu au suferit răni, potrivit DSU.