Teleorman. Un bărbat a decedat în urma unui accident rutier între două TIR-uri și o autocamionetă, în zona localității Vitănești (E70). Se circulă în coloană.

ISU Teleorman a intervenit în zona localității Vitănești (E70), în urma producerii unui accident rutier, în care au fost implicate trei vehicule (două autocamioane și o autocamionetă).

În urma impactului, un bărbat de aproximativ 60 de ani a rămas încarcerat. Acesta a fost extras în scurt timp și transportat de urgență la UPU Alexandria, unde, din nefericire, a decedat.

Conducătorii celor trei vehicule nu au suferit răni, potrivit DSU.

Belarus. Autoritățile au evacuat principalele tabere de migranți de la granița cu Polonia, un semn de atenuare a crizei din regiune. Persoanele au fost adăpostite într-un depozit uriaș din apropiere.

Autoritățile din Belarus au transmis că au evacuat marile tabere improvizate  de la granița cu Polonia, prin punctul Bruzgi. Inițiativa ar putea însemna un prim pas pentru soluționarea crizei care s-a transformat într-un conflict între Est și Vest, scrie Reuters. 

Informația a fost confirmată și de poliția poloneză de frontieră: “Toți oamenii au fost transportați, cel mai probabil, într-un depozit pregătit să îi primească, situat în apropierea frontierei”.Potrivit CNN, care citează date ale guvernului de la Minsk, circa șapte mii de migranți se află în Belarus.

Tot astăzi, sute de cetățeni irakieni au ajuns la aeroportul din Minsk și s-au înregistrat pentru zboruri înapoi în țara natală, un alt potențial semn de relaxare a tensiunilor. În ultimele săptămâni, punctele de trecere dintre Polonia și Belarus au fost scenele unor violențe între migranți și forțele de ordine. În mai multe rânduri, migranții și-au forțat trecerea în UE și au fost respinși cu tunuri cu apă și gaze lacrimogene de către autorități. 

Președintele Lukașenko i-a propus în decursul acestei săptămâni cancelarului Germaniei, Angela Merkel, un plan pentru soluționarea crizei, potrivit căruia UE ar trebui să primească două mii de persoane, iar guvernul său să ducă alte cinci mii în țările de origine. Propunerea a fost respinsă de executivul german, care a comentat: “Ar însemna să implementăm bazele unei strategii perfide”. Și premierul Poloniei a susținut că orice tip de negociere cu Lukașenko ar însemna legitimarea regimului celui din urmă.

Țările membre UE au acuzat regimul de la Minsk că a creat în mod deliberat criza migranților prin aducerea acestora din Orientul Mijlociu și prin faptul că i-a presat să treacă ilegal în Polonia sau Lituania. Minskul neagă acuzațiile.

Surse alternative: Reuters, CNN.

SUA. Unul din liderii grupării conspiraționiste QAnon, cunoscut drept “Șamanul”, a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare cu executare pentru implicarea în asaltul de la Capitoliu, din 6 ianuarie.

Jacob Chansley a fost condamnat la 41 de luni de închisoare, deși procurorii au cerut o pedeapsă de 51 de luni. Printre simpatizanții QAnon care l-au susținut pe Donald Trump în ziua de 6 ianuarie, Chansley este cunoscut drept “Șamanul”, pentru căciula de blană cu coarne pe care o purta.

În septembrie, Chansley a pledat vinovat pentru obstrucționarea procedurii Congresului în care Joe Biden era recunoscut drept câștigător al alegerilor prezidențiale. 

Săptămâna trecută, un fost luptător de arte marțiale a fost condamnat la aceeași sentință, tot pentru că a lovit un polițist în timpul violențelor de la Capitoliu. Atât condamnarea sa, cât și a lui Chansley, sunt văzute drept pedepse de referință pentru alte peste 660 de anchete în curs.

În timpul reținerii sale, Chansley a fost diagnosticat cu schizofrenie tranzitorie, tulburare bipolară, depresie și anxietate. Când a pledat vinovat, bărbatul a mărturisit că este dezamăgit de faptul că Trump nu a intervenit pentru grațierea sa.

Patru persoane au murit în timpul atacului de la Capitoliu. Un ofițer de poliție care fusese atacat de protestatari a murit a doua zi după revoltă, iar patru ofițeri de poliție care au luat parte la apărarea Capitoliului și-au luat ulterior viața. Aproximativ 140 de polițiști au fost răniți.

Sursă: Reuters, CNN

Conducerea PNL a votat pentru o înțelegere cu PSD de susținere a unui prim-ministru prin rotație, cu primul premier dat de liberali.

Conducerea PNL s-a reunit astăzi pentru a lua o decizie în privința formei finale a guvernării alături de PSD și UDMR. La finalul ședinței, Florin Cîțu a făcut declarații de presă:

  • Nu am schimbat mandatul până acum. Vom avea un sistem alternativ de premier, primul din partea PNL. Asta e decizia. Dacă PSD se opune, vedem atunci.
  • Avem o decizie că PNL vrea să aibă prima parte din mandat. Trebuie să discutăm întâi acest lucru. Cu propunerea noastră vom merge la președintele României.
  • Toți vrem învestirea guvernului, am crezut că o să fie gata în weekend. Încă lucrăm la programul de guvernare.
  • Încă avem o discuție despre taxele pe care PSD vrea să le impună. Noi nu vom renunța la cota unică.
  • Ministerele avizatoare vor fi împărțite. Ministerele Apărării și de Interne vor fi și ele împărțite.
  • Mâine ne întâlnim cu ceilalți liderii ai coaliției, după ședința de guvern. Eu sunt sigur că vom agrea o propunere și vom avea guvern.
  • În acest moment, PNL a luat decizia de a merge cu acest sistem rotativ și că primul premier să fie PNL. Haideți să vedem ce se întâmplă mai departe, poate PSD nu este de acord.
  • Va fi nevoie de un vot pentru întregul protocol, pe tot programul de guvernare. Protocolul va include numele de premier.

În această după-amiază, Macel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că partidul său agreează varianta unui premier prin rotație și că exclude ca propunerea de premier să fie Nicolae Ciucă.

CNN: Rusia a testat o armă anti-satelit la sfârșitul săptămânii trecute, iar guvernul SUA este preocupat de câmpul de reziduuri cu potențial periculos lăsat în spațiu în urma testului. Nu este clar dacă evenimentul are legătură cu o alertă de azi de la bordul ISS.

Un astfel de test implică de regulă o rachetă lansată de la sol care lovește un satelit, creând astfel un câmp mare de resturi care orbitează la rândul său în jurul Pământului, dacă nu se prăbușesc în atmosferă. Potrivit informațiilor CNN, o rachetă de la sol a fost lansată asupra unei ținte de pe orbită în acest weekend. Comandamentul Spațial al SUA a confirmat că a avut loc un “eveniment generator de resturi” cu potențial periculos, dar nu a oferit alte detalii și nici nu a menționat Rusia. Doi oficiali americani au declarat pentru CNN că Departamentul de Stat se pregătește să emită o declarație în curând, pentru a detalia incidentul.

Lucrăm activ pentru a caracteriza câmpul de resturi și vom continua să ne asigurăm că toate națiunile care navighează în spațiu au informațiile necesare pentru a manevra sateliții, dacă sunt afectați, a confirmat un purtător de cuvânt al Comandamentului Spațial.De asemenea, colaborăm cu autoritățile, inclusiv cu Departamentul de Stat și NASA, cu privire la aceste informații și vom oferi o actualizare în viitorul apropiat”.

Potrivit agenției spațiale a Rusiei, ROSCOSMOS, luni, echipajul de la bordul Stației Spațiale Internaționale a trebuit să-și îmbrace rapid costumele spațiale și să se pregătească de un eventual impact cu resturi spațiale, dar nu este clar dacă această alertă a avut legătură cu testul recent al armatei ruse.

Sursa: CNN.

Sursa foto: Ilkin Guliyev | Dreamstime.

Posibil atentat terorist la Liverpool. Poliția britanică anunță că investighează, sub suspiciunea de terorism, trei persoane, după explozia unei mașini, duminică la prânz, în fața unui spital.


Incidentul s-a produs înainte de ora locală 11, iar imaginile distribuite online arătau o mașină în flăcări, în fața Liverpool Women’s Hospital, fără a fi clară natura evenimentului.

Spre seară poliția antiteroristă a anunțat că a arestat trei bărbații, cu vârste între 21 și 29 de ani, în temeiul Legii privind terorismul, în legătură cu incidentul de dimineață.

“Detectivii de la Poliția Antiterorism North West nu exclud nicio posibilitate cu privire la cauza exploziei și lucrează îndeaproape cu colegii de la Poliția din Merseyside, pe măsură ce ancheta continuă”, se arată în comunicatul autorităților britanice.

O persoană a murit, iar alta a fost spitalizată. O declarație ulterioară a confirmat că decedatul era pasager în mașină, iar șoferul a fost rănit și rămâne la spital în stare stabilă.

Sursă alternativă: CNN

Summitul climatic de la Glasgow, la final. Țările lumii au eșuat în tentativa de a conveni renunțarea completă la cărbune. În acordul final, semnat de cele aproape 200 de țări, expresia “eliminarea treptată” a fost înlocuită cu “reducerea treptată” a utilizării cărbunelui.

În final nu s-a reușit un acord privind “eliminarea completă” a cărbunelui, acordul fiind unul de “reducere treptată” a folosirii acestui combustibil. India a opus cea mai mare rezistență în acest sens, arătând că țările sărace vor depinde în continuare de cărbune și combustibili fosili.

După ce noua formulare a fost convenită, mai multe țări și-au exprimat dezamăgirea, iar președintele COP26, Alok Sharma, a spus că “îi pare foarte rău” pentru această evoluție a evenimentelor, dar, a mai spus el, “este vital să păstrăm acordul pe ansamblu”. Tonul vocii sale nici nu a lăsat prea multe dubii în privința faptului că summitul este totuși un eșec, cel puțin față de obiectivele propuse.


Rămân punctele câștigate în zilele trecute privind oprirea defrișărilor și a emisiilor de metan.

Acordul consemnează intenția națiunilor mai bogate de a finanța în mod semnificativ adaptarea națiunilor mai sărace la producerea unor forme mai puțin poluante de energie, dar, la fel ca în cazul unui acord privind reducerea completă a cărbunelui, nu s-a reușit un acord concret privind crearea unui fond de 100 de miliarde de dolari în acest sens, așa cum se stabilise în zilele trecute.

Numit totuși ca fiind unul istoric, pentru că reunește 192 de țări, Pactul Climatic de la Glasgow se angajează la limitarea încălzirii globale cu +1,5 grade Celsius față de era preindustrială, în condițiile în care temeratura medie a Pământului a crescut deja cu +1,1 grade Celsius. Pentru a atinge acest ultim obiectiv, este estimat că este nevoie de reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu 45% până în 2030 față de valorile din 2010, și de atingerea de emisii nete zero până în 2050.

Un raport ONU publicat luna aceasta arată că și dacă sunt respectate toate angajamentele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră luate în cadrul Acordului de la Paris din 2015, încălzirea globală tot va ajunge la nivelul considerat catastrofal de  +2.7° Celsius.

Surse alternative: BBC, CNN, DW

Protecția Consumatorului anunță că a verificat și a amendat alte opt firme care promovau “reduceri speciale”, în contextul Black Friday. Între acestea, Jysk, Orange și BRD Timișoara.

Cei opt operatori economici verificați sunt: 

  • jysk.ro
  • litera.ro
  • watchshop.ro
  • badabum.ro
  • Mobexpert București
  • Orange România
  • DHS Bike Parts Deva
  • BRD Timișoara

Potrivit comunicatului ANPC, amenzile contravenționale aplicate tuturor operatorilor însumează 260.000 de lei. Comisarii Protecției Consumatorului au constatat că cei opt operatori economici “practicau vânzări cu preț redus, în condițiile în care prețul de referință afișat pe site nu era cel mai mic preț practicat în ultimele 30 de zile, prin modul incorect de calcul al prețului redus creându-se premisa existenței unui avantaj specific prețului, consumatorii fiind determinați să ia o decizie de tranzacționare pe care nu ar fi luat-o dacă ar fi cunoscut realitatea”. 

În ceea ce privește BRD Timișoara, ANPC spune că în oferta de Black Friday, transmisă consumatorilor în 87 de mii de SMS-uri, nu se informa în același câmp vizual și cu aceleași caractere următoarele informații: 

  • rata dobânzii aferente creditului, fixă şi/sau variabilă, împreună cu informaţii privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru consumator;
  • valoare totală a creditului;
  • durata contractului de credit; 
  • în cazul unui credit sub formă de amânare la plată pentru un anumit bun sau serviciu, preţul de achiziţie şi valoarea oricărei plăţi în avans;
  • după caz, valoarea totală plătibilă de către consumator şi valoarea ratelor.

Acestor sancțiuni li s-au adăugat șapte decizii de încetare a practicii comerciale incorecte, iar în cazul BRD o propunere de încetare a practicii comerciale incorecte.

ANPC a pus la dispoziția consumatorilor din toată țara o adresă de e-mail dedicată, [email protected], la care îi invită pe toți cetățenii care constată orice neregulă legată de promoțiile din această perioadă să scrie, să trimită fotografii sau orice documente consideră că ar putea fi de folos.

Sursa foto: Leigh PratherDreamstime

Fotbal. Naționala României a remizat pe teren propriu cu Islanda, scor 0-0, în preliminariile Cupei Mondiale. Cade astfel pe locul al treilea în grupă, cu șanse mici de calificare la barajul pentru turneul final.

Cu o etapă înainte de finalul preliminariilor, naționala este cu un punct în spatele Macedoniei de Nord. În ultimul meci, România va întâlni în deplasare Liechtenstein, în timp ce Macedonia de Nord va juca pe teren propriu cu Islanda. Meciurile vor avea loc duminică.

Prima repriză a fost una echilibrată, cu o posesia mai bună pentru naționala noastră. Ambele echipe și-au creat ocazii de gol. Prima șansă de a înscrie a aparținut islandezilor. În minutul 11, după un corner, un fundaș islandez a rămas nemarcat în mijlocul careului însă a șutat mult peste poarta apărată de Florin Niță. Următoarea ocazie și-au creat-o tricolorii. În minutul 22, Florin Tănase a prelungit pe spate o centrare din corner, balonul a ajuns la Alin Toșca, însă fundașul stânga nu a reușit să reia în plasă dintr-o poziției incomodă. Un sfert de oră mai târziu, Răzvan Marin a finalizat o acțiunea colectivă frumoasă, însă șutul acestuia a fost unul pe slab, pe direcția portarului. Ultima ocazie de gol din prima repriză a aparținut însă islandezilor. Decarul Gudmundsson a șutat puțin pe lângă poartă, din interiorul careului.

Repriza a doua a fost la fel de echilibrată. Islanda a început mai bine, însă prima ocazie de gol și-a creat-o România. În minutul 53, Denis Alibec a fost lansat perfect cu exteriorul de Ianis Hagi, a pătruns în careu și a șutat, dar șutul său a fost parat cu ușurință de portarul oaspeților. Patru minute mai târziu, oaspeții au fost aproape de gol, însă Ianis Hagi respins de pe linia porții o reluare cu capul a unui jucător islandez. În minutul 67, selecționerul Mirel Rădoi a făcut o triplă schimbare. Au ieșit Toșca, Alibec și Stanciu și au intrat, Nicușor Bancu, Andrei Ivan și Olimpiu Moruțan. Zece minute mai târziu, a ieșit Florin Tănase și a intrat Alexandru Maxim. Cea mai mare ocazie de gol a meciului a avut loc în minutul 86. Ianis Hagi a șutat din afara careului, însă mingea a lovit bara. 

Echipa de start a României:  1. Florin Niţă (P) – 2. Andrei Rațiu, 6. Vlad Chiricheș (căpitan), 5. Ionuț Nedelcearu, 3. Alin Toșca – 8. Alexandru Cicâldău, 18. Răzvan Marin, 23. Nicolae Stanciu – 14. Ianis Hagi, 7. Denis Alibec, 19. Florin Tănase.

Formula de început a Islandei: 13. Elias Rafn Olafsson (P) – 3. Alfons Sampsted, 6. Brynjar Ingi Bjarnason, 4. Daniel Leo Gretarsson, 23. Ari Skulason – 7. Isak Bergmann Johannesson, 8. Birkir Bjarnason (căpitan), 16. Stefan Teitur Thordarson – 10. Albert Gudmundsson, 19. Sveinn Aron Gudjohnsen, 11. Jon Dagur Thorsteinsson.

Medicul Octavian Jurma: În trei luni de la debutul valului IV în România au murit de Covid 18 copii, la fel de mulți ca în toate valurile precedente adunat. În nicio altă categorie de vârstă diferența nu este atât de dramatică.

Epidemiologul Octavian Jurma a scris pe Facebook că datele reprezintă “consecințele nefaste ale deschiderii școlilor cu nesocotirea deliberata a normelor de siguranță, indiferent de incidența cazurilor noi și asumarea politică împotriva recomandărilor medicilor, experților în sănătate publică“.

Medicul precizează că din luna august și până în prezent, de la debutul valului Delta, într-un interval de patru ori mai scurt, au murit tot 18 minori, dar dintr-un total de două ori mai mic de decese, iar acest val este “încă departe de a se fi încheiat, dimpotrivă, abia acum a coborât la nivelul vârfului valului II“.